Fri09222017

Last updateMon, 26 Sep 2016 7pm

Back You are here: Home Coltul de creatie Arte plastice si fotografie Ioana Teodora Mechea

Ioana Teodora Mechea

characterdesignmTe gândeşti vreodată că viaţa ar fi fost mai simplă, din punct de vedere al frământărilor sufleteşti, dacă nu ai avea talentul şi predispoziţia către arta plastică?

      Categoric da. Ca om care face parte zilnic din lumea ‘artistică’, te loveşti de tot felul de idei şi concepte la care nu te-ai gândit până atunci, de oameni si stuaţii care îţi solicită imaginaţia şi intelectul. Normal că lucrurile astea te fac să-ţi pui întrebari chiar dacă vrei sau nu, şi uneori răspunsurile pe care ţi le dai sunt surprinzătoare. Dacă aş fi stat pe stadion toata ziua, lucrurile ar fi stat altfel.

Desenele tale din copilărie sunt mai “libere”, mai necenzurate de constrângerile pe care le ai ca adult?

      Da şi nu. Ca şi tehnică şi liberatate de exprimare plastică, da, sunt mai îngrădite, pentru că acum raţionalizez şi gândesc “nu, nu ai cum sa faci asta, nu e estetic, nu e corect din punct de vedere compoziţional, anatomic, etc” pentru că am trecut printr-o şcoală şi am învăţat anumite lucruri. Dar ca şi idee şi cenzură, nu cred. De când eram foarte mică mi-a plăcut să desenez nuduri feminine, aşa cum le înţelegeam pe atunci, bineînţeles, dar niciodată n-am avut o ‚ruşine’ în a desena ceva. Probabil că e si datorită mediului în care am crescut, mama fiind foarte deschisa si comunicativă din punctual ăsta de vedere.

 Explică-ne, te rog frumos, ce simbolizează desenul “Afiş”?

       Dacă vorbești despre desenul cu cele două profiluri umane ce se intersectează, da, este o idee de afiș pentru Romanian Film Festival at Stanford and UC Berkeley ediția 2012, pe care l-am trimis la Stanford, în America. Ce simbolizeaza…? Umm, păi tema festivalului se numea  "Performing identities in romanian cinema", ceea ce m-a dus cu gândul la identitate (nu la nume sau la buletin, ci la fața umană; la cine ești și atât), iar faptul că personajele mele țipă este dat de ideea că identitatea românească în film este una foarte puternică, una ce urlă pentru a fi auzită. Sunt multe capodopere cinematografice românești despre care nici nu s-a auzit, care nu au fost promovate așa cum ar trebui nici la noi, darămite în afara țării. Cred că dacă (un exemplu) „Nunta mută” a lui Horatiu Mălăele sau „Restul e tacere” de  Nae Caranfil ar fi fost filme englezești sau frantuzești (americane nu mai zic) ar fi luat cel puțin un Oscar. Asta am vrut să arăt celor de la Stanford, ca țipăm pentru a fi auziți pentru că avem ceva de spus.

Un desen făcut pe calculator are mai puţin “suflet” decât unul în care artistul creează direct cu creionul pe hârtie?

      Nu. Și mi se pare greșit spus „făcut pe calculator”. Desenul îl vezi mai întâi în cap, îl vizualizezi, îl gândeşti, apoi îl exteriorizezi. Dacă o faci pe hârtie sau pe ecran e irelevant. În plus, cam toate desenele mele digitale s-au născut printr-o schiţă pe hartie. E vorba de comoditate, ca sa fiu sinceră. Mi-e mai simplu să colorez în photoshop decat manual. Da, sunt doar lenesă...

Mesajul care reiese dintr-o lucrare este mai important decât realizarea plastică?

      Aici sunt de părere că ar fi de preferat un echilibru între cele două. Daca le ai pe amândouă, ai şanse să fii cu adevarat considerat un artist şi să-ţi şi iasă :)) Pentru că am observat că nu prea are legatură a fi cu a te considera sau chiar cu a fi considerat de restul.

Dacă ai putea să te întorci în timp şi să intri în corpul lui Rembrandt ce tablou ai alege pentru a adăuga ceva? Ce ai adăuga?

      Văd ca te-ai documentat serios :)) Da, am făcut multe reproduceri după el, mai exact de când am fost în Amsterdam și m-am îndrăgostit efectiv de gravurile lui. E o întrebare grea, sincer. Mi-e greu sa fiu cu adevarat obiectivă aici tocmai pentru faptul ca îl admir mult nu doar ca artist dar și ca personalitate istorică. Dacă ar fi să mă gândesc totuși la ceva, aș fi adăugat data la fiecare dintre autoportretele sale. Ar fi foarte interesant să vezi exact evoluția lui fizică, dat fiind că multe dintre autoportete au datele date doar estimativ.

Ne poţi face un profil al artistului din România?

      Un singur cuvânt: confuz.

Care este atitudinea socială potrivită pentru a-ţi susţine drepturile?

      Drepturile ca ce? Ca student? Ca artist? Ca femeie? Ca femeie artist? Ca stundentă la arte?
E foarte vag. “Atitudine socială”... ar fi bine dacă am gândi mai puțin ce atitudine adoptăm față de societate și am fi așa cum ne-a fost dat sa fim fiecare. Până la urmă atitudinea socială care se presupune că ar trebui adoptată este dată de ceea ce adoptă masa ca fiind atitudine socială potrivită. Let go. Deja cred ca ar fi cazul să trecem peste treburile de genul ăsta, mai ales acum, când traim într-o lume care a început încet-încet să fie conștientă și să accepte diversitatea intelectuală și artistică. Mai ales când te gândești că cei mai definitorii artiști ai istoriei sunt cei care au sfidat atitudinea socială acceptată a vremurilor lor. Dali, de exemplu. Da Vinci. Duchamp.

Add comment


Security code
Refresh

Creeaza un cont sau autentifica-te!