Thu06222017

Last updateMon, 26 Sep 2016 7pm

Cristina Stan

grigorescuÎn copilărie eşti un “mic artist”, la maturitate un “artist” şi la bătrâneţe un “mare artist”?

        Da. Cam aşa e. Doar că depinde ce creezi. De obicei “mic artist” îţi spun rudele, “artist” ajunge să ţi se zică ironic, iar “mare artist” ajungi doar din cauza vârstei. Probabil eşti recunoscut ca ARTIST de către critici doar post mortem... observ şi eu din istorie.

Cum se împacă dorinţa de a sparge uşi cu eroticul dintr-o chitară deschisă?

      Aici, ar fi prea mult de povestit. Pe scurt, sunt două perioade diferite din viaţa mea, iar ceea ce eu creez e influenţat direct de ceea ce simt. Ca să răspund la întrebare, se împacă destul de bine. Atunci când creez lucruri atât de extreme, şi atât de diferite unul faţă de celălalt, pot spune că îmi găsesc un echilibru în viaţă, iar pentru asta, îmi place să mulţumesc orice parte din mine, şi să creez pentru fiecare influenţă primită. Uşa Spartă, pentru mine a fost ca o terapie după o perioadă mai grea, o idee gândită intens, pe când eroticul din chitara a fost o creaţie de moment.

Creezi în funcţie de starea în care te afli sau te pregăteşti şi intri în “pielea” tematicii pe care ţi-ai propus-o?

      Depinde foarte mult de proiect, sau tema. Însă de obicei, creez în funcţie de ceea ce simt, şi de starea pe care o am. Chiar am observat ca atunci când sunt nervoasă am mai multe idei, iar atunci când sunt calmă stăpânesc tehnica mai bine. În schimb, dacă am o temă impusă, mă documentez şi astfel intru în “pielea tematicii”. Cert este că un imbold foarte mare îl primesc din partea muzicii, care mă ajută de obicei să îmi dezvolt ideile.

 

 Care este pictorul român preferat şi de ce?

      Aş spune Victor Brauner, dar nu ştiu dacă este neapărat preferat, cât, îmi transmite o oarecare slăbiciune faptul că este un reprezentant al stilului suprarealist, stil pe care eu îl plac foarte mult. Nu am reuşit însă să am libertatea de exprimarea şi detaşarea cu care s-a creat în acest curent artistic. La mine încă intervine frica de a nu strica ceva.

Cum priveşti arta, ca o evadare, o privire spectrală sau, dimpotrivă, ca o transgresie către cunoscut, cotidian (urci sau coborî)?

      Eu văd arta mai degrabă ca o evadare din cotidian. Când intri într-o galerie de artă nu te mai gândeşti cât costă pâinea, dacă Bianca şi-a mai făcut vreo operaţie sau ce echipa de fotbal a fost retrogradată, ci intri într-o stare de visare, de contemplare a frumosului. Desigur, asta dacă nu cumva tema expoziţiei include aspectele vieţii cotidiene, atunci da, trebuie să te simţi probabil afectat de ceea ce se întâmplă în jur, să te facă să te gândeşti la lucrurile care sunt de “interes naţional” la momentul actual...

Crezi că este o formă de ipocrizie faptul că unii artişti îşi cenzurează trăirile autentice, mascând astfel revolta şi prezentând-o doar prin arta lor? 

      Nu consider că se cenzurează sau că maschează ceva, din contră. Întotdeauna am considerat că arta, sau cel puţin arta de după Al Doilea Război Mondial, a devenit un mod de a protesta paşnic, având chiar şi impact. Acest lucru a făcut ca multe mişcări să fie considerate însă vandalism. Artiştii au un cuvânt de zis prin arta lor şi unii îl fac să răsune foarte tare, depinzând de problema tratată şi de priza care prinde la oameni.

Cum ai reprezenta într-un desen tânărul artist român?

      Nu prea bine conturat pe alocuri, şi aş alege să îl colorez în alb negru şi probabil o culoare care să inspire speranţă.

Cum priveşti implicarea oamenilor de cultură în politică?

      O privesc cu mare suspiciune, dacă este vorba de politica ce se produce în ţara noastră. Pot fi prea multe interese la mijloc, şi ceva îmi spune că nu sunt în favoarea populaţiei de obicei. Sper să mă înşel eu, dar din câte am văzut, aşa se procedează în politică. În timp, am pierdut interesul faţă de politică, pentru că am ajuns la o vârstă destul de fragedă să îmi consum nervii din cauză că nu îmi dădeam seama ce “tabără” minte. Iar ritmul în care se dezvolta cultura în ţara noastră, îmi spune că atunci când cineva ajunge să se implice în politică pentru o anumită cauza, se pierde pe drum, fără a-şi termina treaba.

Add comment


Security code
Refresh

Creeaza un cont sau autentifica-te!