Tue07252017

Last updateMon, 26 Sep 2016 7pm

Back You are here: Home

Perfecţiune idioată!

21 June 2013 -  by

      Pe la şapte trebuia să plece acasă fiindcă o aştepta soţul ei să meargă la film în mall. Nu era o femeie foarte frumoasă, avea un stil de a vorbi care amintea de un personaj din bine-cunoscutul serial texan Dallas. Este vorba de Kristen, o roşcată plină de nurii care împreună cu JR născocea tot felul de planuri pentru a obţine ceva absolut neoriginal (bani, putere, iubire), văzute în toate serialele de gen, Santa Barbara, Young and Restless, Melrose Place, Sunset Beach, Beverly Hills. Kristen avea gura strâmbă, buzele subţiri, privirea de pisică sălbatică, micuţă şi cu un mers de parcă n-ar fi putut purta niciodată altceva decât o rochie cu dantelă.

      În mod normal, o femeie cu gura strâmbă nu este un referenţial de frumuseţe, dar bărbatul ei (pasionat de filmele de la mall), avea o părere foarte neobişnuită despre idealul de frumuseţe.I se părea că un trup perfect definit şi fără nicio greşeală dumnezeiască este plictisitor şi neatractiv, pentru că liniile drepte duc către infinit, iar cele curbe au în ele posibilitatea de a fi cunoscute, admirate în fiecare subiect la care se referă. În copilărie se ducea frecvent la ţară la bunici şi acolo îi plăcea să stea ore întregi şi să privească gâştele şi raţele cum merg spre apă cu legănatul lor crăcănat şi amuzant. Cum ar fi fost ca raţele să nu fie crăcănate, să fi fost perfecte, drepte, fără nici un os strâmb? S-ar mai fi potrivit ele în lumea asta? Aşa crăcănate cum erau, deveneau lebede când intrau în apă, aveau o iuţeală şi o comuniune cu apa care ar fi făcut invidios şi un zeu.
      La ce foloseşte perfecţiunea dacă doar o altă persoană la fel de perfectă o poate avea. Este ca şi cum te-ai îndrăgosti de un personaj de desene animate, dar cum să te îndrăgosteşti de un personaj de desene animate şi mai ales cum să-ţi răspundă? Înaintea soţiei avusese o prietenă care afirmase că a fost mult timp îndrăgostită de personajul Marc din animaţia Sandy Belle, se despărţise de ea pentru că nu suporta dorinţa de perfecţiune a partenerei sale. Actuala nevastă nu era urâtă şi strâmbă, (aşa cum poate i-ar fi plăcut, poate doar dacă ar fi fost şi el şchiop şi chior) avea chiar un corp bine proporţionat cu tot strictul necesar pentru a obţine o erecţie normală şi chiar agreabilă pentru persoana căreia i se adresa. Ceea ce îl făcuse însă să facă pasul hotărâtor al maritajului erau micile imperfecţiuni care făceau acel trup obişnuit să iasă din generalitatea funcţiilor sale şi să treacă în detaliul lucrurilor necomune.
      Ce îi mai plăcea gura aceea strâmbă şi minunat arcuită ca un curcubeu roşu, când vorbea parcă era un instrument muzical ciudat care scoate sunete reprezentate pe portativ într-un mod alambicat, dezordonat şi înclinat. Este ca şi cum ai personaliza o liră, acel instrument fermecător şi sublim ale cărui sunete parcă vestesc coborârea zeilor pe pământ, şi a-i ciobi-o într-o parte, a-i desena pe ea un cap de pisică şi a-i agăţa-o în debara printre sculele de tâmplărie. Deja nu mai este “o liră” ci este lira ta. Ea nu trebuie ciobită, desenată, iar locul ei nu este în debara printre scule, dar astfel devine interesantă.Atunci când femeile fac implanturi cu silicon în sâni nu se apropie de perfecţiune ci se depărtează cu o viteză egală cu cea care cred ele că se apropie. Perfecţiunea mea nu înseamnă corectitudine grafică şi geometrică, dacă nu îţi tremură mâna atunci când desenezi ceva n-o să ştii niciodată cum e să ai emoţia desenului. Frumuseţea artificială este asemănătoare cu un produs ieşit din fabrică, iar singura fabrică care contează este cea naturală. Dacă te retuşezi îţi pierzi atributele mentale ale felului în care arăţi pentru că tu nu arăţi aşa, nu eşti persoana aceea şi buza aia umflată de botox nu mai poate semăna cu un instrument muzical ci cu un Golf şase. Frumuseţea imperfectă a lucrurilor şi a oamenilor nu poate fi nenaturală, ea îşi extrage autenticitatea din logica naturii, a bolii sau chiar a unui accident întâmplător pentru că raţiunea imperfecţiunii stă chiar în forma aleatorie în care îşi alege subiecţii. Dacă cineva ar fi ales să fie pricopsit cu o gură strâmbă atunci acea mutilare nu ar mai fi armonizată cu fiinţa sa interioară.
      Nu numai defectele fizice erau atrăgătoare ci şi cele mentale (pentru că aveau o cauză tot fizică, o lipsă) dar de această dată pentru că erau infinite, sluţirea carnală poate îmbrăca forme variate dar cea psihică se dezbracă atunci când te aştepţi mai puţin, te surprinde mereu şi parcă eşti într-un joc de-a v-aţi ascunselea. Chiar acum trei ore asistase la un moment care poate altora li s-ar fi părut hilar şi de prost gust. Într-un magazin de îmbrăcăminte o femeie trecută bine de treizeci de ani şi cu un fund complet diferit de restul corpului (ar fi putut oricând să ceară autonomia), trece în viteză pe lângă el şi începe să se certe viguros cu vânzătoarea. Spectacolul era foarte interesant, oamenii când se ceartă fac diferite grimase, strâmbături, feţe, iau poziţii spectaculoase şi neobişnuite, îşi schimbă tonalitatea vocii, li se înroşeşte faţa, şi, cel mai important, se schimbă comportamentul, iese acel balaur cu şapte capete care tocmai a înghiţit un vulcan. Nu se mai pot controla şi dacă sunt frumoşi devin urâţi iar dacă sunt urâţi devin frumoşi.
      Femeia cu fundul neobişnuit se scălâmbăia şi ţipa, poponeţul se mişca în toate părţile de parcă ar fi vrut şi el să zică ceva. Absorbit de limbajul trupului de abia auzi remarca fantastic de frumoasă şi care îi aprinseră călcâiele. “Auzi fă! Tu să nu vorbeşti aşa cu mine că te bag în aia mă-tii, eu am terminat o facultate şi nu-mi permit aşa... să vorbesc cu oricine, eu sunt o INTELEPTUALĂ”. Ce gură strâmbă, ce linii curbe? Uite aici mărire şi decadenţă, ce lucruri interesante o avea fundulista în cap, cum se chinuie creieraşul acela cleios să scoată asemenea enormităţi, parcă şi-l imagina cum se contracta şi dilata pentru a da spre verbalizare un astfel de material precar prelucrat.
      INTELEPTUALĂ! Pfiu!... Cum de nu m-am gândit niciodată că aş putea să folosesc şi eu termenul ăsta plin de conotaţii ciudate şi contradictorii. Probabil că din gura mea nu ar fi sunat aşa ciudat, dar la fundul ăla iredentist şi revizionist se potrivea ca o mănuşă. Când stai lângă un astfel de om-fund nu te plictiseşti niciodată, eşti mereu cu sufletul la gură, parcă eşti într-un acvariu şi îţi ţii respiraţia, cine ştie ce o mai scoate acum din dovleacul ăla fără seminţe. Aş vrea o femeie din aceasta, ar fi şi o relaţie strânsă pentru că nu aş lăsa o clipă să treacă fără prezenţa mea, nici la toaletă, nu şti când se schimonoseşte creieraşul şi poc! Aruncă bomba, acea declaraţie de dragoste pentru mine din parte ei, iar ea nu ar şti, şi dacă nu ar şti mi-ar face în fiecare zi declaraţii. Ea a ajuns în sfârşit acasă iar el este nehotărât şi ea acceptă că s-ar putea să nu se mai ducă la mall pentru că ştia că este imperfect şi aproape îl plăcea aşa cum era, dar şi-ar fi dorit ca pe lângă imperfecţiunea hotărârii lui să aibă şi un fir raţional în care să se întrupeze o regulă, o formalizare pasională a preceptului “Sunt sigur doar dacă mă refuzi.”. Aşa măcar ar fi ştiut cum să reacţioneze când îl vedea nehotărât, cu un simplu rictus în marginea gurii l-ar fi capacitat spre reacţii pozitive.
      El însă nu putea, nu putea să arate ce vroia pentru că ea atunci s-ar fi prins că îi placeau imperfecţiunile ei şi l-ar fi şantajat cu gura aia strâmbă. S-a hotărât să-i arate pentru prima oară că el, fiu al incestuoasei relaţii cu liniile drepte, nu este un admirator al filmelor de la mall ci aceea este doar figura lui când o doreşte. Ar fi vrut să stea acasă cu ea şi să facă dragoste, dar nu putea, numai după film, atunci după ce viziona un film prost (în care cineva se razbună pentru ca i-a fost omorâtă familia) putea să scoată din el matricea temperamentului lui, doar atunci reuşea să fie excitat, când se vedea pe faţa ei că nu i-a plăcut filmul.
      S-a hotărât, au mers la film, ei nu i-a plăcut şi Doamne ce partidă a aşteptat-o acasă, ce agresivitate, ce podea frumoasă privită din tavan, o urcase şi ea accepta şi nu-i mai păsa. Ea nu ştia exact de unde vine potenţa asta “corectă politic”, aproape tânguitoare, dar, mai ales, ce legătură are cu mall-ul... La un moment dat ei nu i-a mai convenit, pentru că nu-l considera un om cu care să-şi împartă viaţa după ce nu se vor mai duce la mall. Apoi s-au întâlnit din nou şi s-a simţit mai bine decât toate celelalte dăţi în care fusese cu el la mall, de data aceasta se uitase la ”Românii au talent”.

Last modified on Sunday, 30 June 2013 11:54

Creeaza un cont sau autentifica-te!